Of

you can't teach an old dog new tricks, right?

Doi rusi, doi francezi si un englez

Ruşii se semnează Ilf şi Petrov iar cartea pe care am citit-o se numeşte "Viţelul de aur". nişte şarlatani ruşi încearcă să convingă un milionar din perioada sovietică să le cedeze un milion de ruble. În acea vreme, era destul de dificil să găseşti milionari, ei fiind duşmani ai poporului. Aproape 400 de pagini şi nenumărate trucuri, numai pentru ca şeful lor să fie jefuit la graniţa cu România Mare şi trimis înapoi în ţara sovietelor. Probabil că autorii au vrut să fie amuzanţi, pe alocuri chiar se apropie de acest calificativ, dar este aiurea să ne aşteptăm la ceva bun dintr-o colaborare de genul ăsta. Literatura este prin excelenţă personală. Colaborarea funcţiona probabil pe colhoz, dar s-o muţi în lumea artei este de prost gust. Bulgakov a reuşit singur, mă îndoiesc că ar fi scris Maestrul şi Margareta dacă i s-ar fi băgat pe gât un colaborator pe linie de partid. Cartea se poate citi dacă asemeni mie nu ai nimic de făcut.
Michel Tournier rescrie povestea lui Robinson Crusoe. "Vineri sau limburile Pacificului". Slab scrisă, ideea e stupidă, personajele extrem de artificiale.
Pierre La Mure scrie despre un pitic de bani gata care vrea să fie iubit. Din păcate pt el îşi alege femeile aiurea. O piţipoancă, o prostituată ordinară şi o căţea pusă pe căpătuială. devine alcoolic si moare înainte de 40 de ani. Între timp are timp să devină un pictor celebru numit Henri de Toulouse-Lautrec care a revoluţionat arta afişelor publicitare.
George Orwell scrie despre săraci în "Vagabond în Paris şi Londra". Săracii din Paris şi vagabonzii din Londra. Am dubii serioase că ar fi chiar el personajul principal.

China

De câţiva ani tot citesc prin presă şi aud la tv despre creşterea economică a Chinei. Care se pare că e spectaculoasă de vreo câteva zeci de ani. Dar cu toate astea nu-mi spune nimeni dacă trebuie să mă tem, dacă trebuie să-i invidiez, sau dacă trebuie să mă bucur pentru ei. Trebuie să-mi pese?

Frustrări

După ce o viaţă întreagă am fost mereu cel mai bun cunoscător de istorie din grupurile din care făceam la momentul respectiv parte şi aveam întotdeauna cea mai bogată cultură generală situaţia s-a schimbat. Măcar o data pe săptamână sunt depăşit de vreun profesoraş care, pe vremea când eu înfăptuiam revoluţia abia era în grupa mijlocie. Mă indispune acest lucru.
Ceva surprinzător, am o colegă care spunea acu vreo săptamaână că a citit 1984. Nu am chef s-o întreb dacă citeşte de obicei sau a trebui să citească o carte din cauza vreunui profesor.

of

ce fel de om esti daca iti amanetezi copilul preferat?

melissa panarello

când era puştoaică s-a gândit că se pot face o gramadă de bani publicându-şi aventurile sexuale. Şi a avut dreptate. Cartea, tradusă la noi "Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani", dar care se cheamă altfel, este un bildungsroman al unei fete care, în cautarea iubirii adevărate, se culcă cu oricine şi oricâţi i-o cer. Ba mai e şi violată la un moment dat, oarecum. Adică dacă una agaţă pe unul şi la el acasă se răzgândeşte după ce l-a întărâtat toata seara tot viol e, nu? Scenele, cam şocante pentru vârsta ei, au dat naştere suspiciunilor că autorul ar fi altcineva. În fine, până la urmă o abureşte unul de care se îndrăgosteşte. Băiat deştept. După ce i-a auzit aventurile, sau cât i-o fi spus din ele, în cazurile astea mărturisirile ar trebui privite circumspect, în loc să-i spună ceea ce desigur îi statea pe limbă, adică, fato ce bagaboantă eşti, o ia cu binişorul şi-i declară că pentru el e o femeie care a avut curajul să trăiască extrem de mult şi intens şi că o admiră pentru asta şi că el o iubeşte pentru cine e ea, nu pentru trecutul ei. Hmm... cartea se termină într-o notă optimistă, deci probabil că melissa a preferat să sara partea în care el i-a dat papucii după ce a tamponat-o. Recomandabilă tututor târfelor care se trezesc într-o dimineaţă cu chef de o revelaţie